O casă din Botoșani, în care locuiau doi bătrâni, a ars. Proprietarii au fost evacuați

O casă din localitatea Mileanca a ars în noaptea de luni spre marţi, vecinii ajutând la evacuarea bătrânilor care se aflau în imobil, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

“Vecinii au fost cei care au observat flăcările şi au sunat după ajutor, la pompieri. Tot ei i-au ajutat să iasă din casă. (…) Cei doi bătrâni nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii ISU.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mileanca, dar şi un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În momentul sosirii la faţa locului, pompierii au constatat că ardeau acoperişul casei şi bunurile din două încăperi, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuinţă, dar şi la alte construcţii din gospodărie.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de o oră.

Incendiul s-a produs din cauza funinginei depuse pe pereţii din interiorul coşului de fum, care s-a aprins. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *